Am fost si eu atunci

Era iarna. Nu stiu de ce, dar tot timpul am avut impresia ca luasem vacanta mai devreme. Probabil era hotarat. Atunci s-a schimbat lumea. Si lumea mare si lumea mea.
Facusem 12 ani in octombrie si tot ceea ce stiam era ca viata asa este. Ca traim bine, ca in alte tari e rau, oamenii sunt exploatati, ca e saracie. Nu imi explicase nimeni de ce nu se gaseau banane si de ce portocalele erau lux. Si nu simteam asta ca o saracie. Asa fusesem indoctrinat, nimeni nu imi spusese altfel. Eram crescut corect, in frica de nu a mi se impartasi secretele, ca sa  nu le duc mai departe. Toti erau corecti, toti traiau adevarul. In opinia mea. In sinea lor, toti urau, dar eram prea mic sa vad.
Bine, intr-o zi de august, cu ceva ani inainte, il auzisem pe nea Ion Purcarea spunand ca " frate Ilie, ii fut in bot de comunisti, ca numai rau au facut". Nu mai tin minte reactia lu' bunica-meu, dar m-am gandit ca o fi nebun nea Ion si nu stie ce vorbeste, o fi baut ceva. Mai tarziu am aflat franturi din povestea lui. Groaznica. Intr-un fel, povestea tarii asteia,Dar nu despre asta vorbim.
Cum am spus, luasem vacanta pe 16 sau 17 decembrie, intr-o sambata, ca sambata se invata. Si, ca intotdeauna, am aterizat in seara aia la tara, unde ne petreceam vacantele. Doar eu si frate-meu. Ca pe atunci calatoreau copii singuri cu autobuzul, nu era spaima asta de stirile de la ora 5.
Sau nu stiu, poate ca ne-am dus duminica dimineata. Cert este ca dupa lasarea serii ne-am adunat in casa, ca de obicei. Si, pe la ora 8 bunica-mea incepe sa dea de rotita la radio in timp ce ne spunea sa nu povestim nimanui ce auzim. Ca e rau, ne ia Militia pe toti. Si radioul a inceput sa spuna altceva. De genul " aici Europa Libera, ce mandru sunt ca sunt timisorean". Si da-i cu povestile cu ce se intampla la Timisoara, cu dictatorul, cu morti, cu probleme din trecutul apropiat. Bine, mai era stirea cu au intrat americanii in Nicaragua si l-au dat jos pe dictatorul Noriega ( astia au stiut intotdeauna sa se foloseasca de o stire cu mai mare impact ca sa isi faca mendrele, dar asta am aflat-o mai tarziu).
Acum, cred ca bunica-mea era un pic infantila, ca daca nu se intampla ce s-a intamplat, sigur ne apucam de povesti pe la scoala si iesea rau. Dar fusese stabilit, oricum. Noi nu stiam.
Si atunci mi s-a schimbat perceptia pentru prima data. Imi spalau aia creierul, nu imi dadeam seama in avantul meu de conspirationist infantil, dar incepusem sa urasc lumea in care traisem. Poate era materializarea tuturor frustrarilor copilariei mele. Stateam in fiecare seara lipit de aparatul de radio. Asteptam cu nerabdare seara.
Pe 21 Decembrie, cred, bunica-meu se dusese la nea Ion ( fratele lui, nu nea Ion Purcarea amintit mai sus) ca vorbea Ceausescu. Si noi, eu, Bogdan si Alina, stateam pe la geam si faceam atmosfera. nu stiu ce ziceam, da' cred  ca erau idei d-astea anti, sau pur si simplu bunica-meu, trecut prin razboi cu prizonierat la rusi, bataia aferenta colectivizarii si alte asemenea activitati sociale, ne-a certat rau cand a venit acasa. Nu ne-a batut, nu prea ne batea, era un om calm, Atunci nu am inteles. Dar e clar ca nu era asa infanil. Probabil ii parea rau ca am ascultat ceea de spuneau aia la Europa Libera. Nici nu stiu daca s-a mai ascultat in seara aia. Era frica. Probabil toata lumea stia, dar toti asteptau.Si in noaptea aia incepuse si in Bucuresti.
A doua zi ne-am trezit, am tandalit prin casa, ca de obicei. Si radioul urla cu tradatorul Milea s-a sinucis. Nimeni nu zicea nimic, toata lumea astepta.
Noi, ca orice copil, am iesit afara si ne jucam jocul pe note ( o chestie cu tras la poarta si dat note, pe eliminate, cu un sistem destul de complicat si nedrept ). Pamantul era inghetat, ca in iernile din perioada aia. Nu ninsese, dar fusese umed si era inghetat. Noi eram imbracati gros si nu simteam impactul cand saream dupa minge. Si ne exersam fiecare talentele de portar. Stiu ca eram eu, Bogdan, Sorin si Marin. Nu stiu daca era si Bubu. De obicei si el era pe acolo daca nu era la munte. D-aia nu mai stiu.
Poarta era intre doi copaci de la bunicii lui Sorin si trageam la poarta de-a curmezisul drumului.
Partida era crancena, eu eram ambitios, Sorin tragea bine si Bogdan era un portar bun.
Cred ca eu eram in poarta cand a venit Alina grabita si mi-a spus ca " a zis mamaie ca a cazut Ceausescu, vino repede acasa". Am fugit, abia asteptam sa ajung langa radio ( televizorul era stricat). Si Bogdan a fugit cu mine. Toata viata mea de pana acum am tinut minte cum striga Sorin : " stati, ma, si ce daca a cazut, sa terminam jocul". Parca avea vocea pe care o are si acum. sau poate ca s-au estompat amintirile si tin minte doar cuvintele si le pun in vocea lui de acum.
Si nu ne-am mai dezlipit de radio. Era o harababura, incepuse dezinformarea. Tanti Floarea a venit in seara aia tarziu, sa anunte in vecini ca primise telefon ( nu avea toata lumea telefon) ca vin avioane libiene si sa se tina lumina stinsa si paturi in geam ca sa nu ne bombardeze. Veneau tot felul de zvonuri si oamenii erau speriati. dar erau bucurosi.
Pe 23 Decembrie, nea Dan, care venea sambata in vizita, si-a facut intrarea strigand " Traiasca Romania libera". Si toti traiau asta. Pe 22, bunica-meu se uita in gol si avea ochii mai albastri ca de obicei cand spuneau la radio de zeci de mii de tineri morti, de macel ( era o dezinformare, dar asa spuneau). Bunica-mea ne-a soptit ca" isi aduce aminte de razboi". Toata lumea se manifesta. Toti stiusera. Toti ascultasera conspirationist Europa Libera.
Nu stiu daca acum, dupa atata timp, mai putem sa ne aducem aminte clar sentimentele de atunci. Se estompeaza si raman doar povesti.

Toamna

Lumina de la becul din colt, filtrata de frunzele viei din bolta parea lumina lunii pline dintr-o noapte de vara. Numai ca era racoare. Racoarea unei seri de noiembrie. Fara ger, doar cat sa formeze aburi respiratia. Stelele, stelele nu mai sunt in serile astea cu nori. E pur si simplu noapte. cu miros de lemn ars, de frunze ude si de dovleci. Daca dovlecii au miros. Poate doar stim ca sunt acolo si miroase a dovleci. E toamna, trebuie sa miroasa a dovleci.

Schimbarea

Schimbarea nu se face in piata publica. Nu bucurandu-ne de sangele decapitatilor si nu cerand sa curga mai mult sange.
Schimbarea se face acasa. Trezindu-te dimineata cu gandul sa la cei de langa tine. La mai bine.
Daca visezi prin piete cum o sa fi tu prim ministru si ce o sa faci, tot asa o sa ramana lucrurile.
Schimbarea nu inseamna inlocuirea uunor fosti ticalosi cu niste viitori ticalosi.
Inseamna sa iti pese.

Sa se schimbe!!!!

Hai cu totii in strada sa scandam. Sa-i dam jos, sa ii ucidem cu pietre.  Pe cine? Are vreo importanta ? Gasim noi.
Pe prim ministru! Nu mai e de actualitate. A plecat. Abia astepta ocazia. Dupa el potopul. Se va vedea.
Pe primar! Partial realizabil. In sensul ca multi sunt prin arest, unul a demisionat si altii mai au bani de mici ca sa castige si urmatoarele alegeri libere.
Pe patriarh! Da, da , bruta, ca s-a suit in varful bisericii si are masini, are averi are.... Asa si? Cand ai fost ultima oara la biserica? Sau e la moda sa-l injuri? E seful unei institutii pe care te dai destept ca nu o folosesti. Atunci cum poti sa-i stabilesti tu reguli interne? Sa plateasca impozit, sa se supuna legilor oricarei institutii. Si mai mult ce?
Pe parinti! Babalacii astia ne-au tocat la cap toata viata si uneori ne-au si batut. In plus, ehee, psihanaliza aia.
Pe aia care fac moschee! Stefan, Mihai si Decebal au luptat pentru crestinatate si s-ar rasuci in mormant. Ce daca aia au trait acum fo 2 ani cand nu se auzise de toleranta. Trebuie sa le taiem capu'la musumlani si sa-i omoram cu pietre.
Pe presedintele de asociatie! Lasa ca stie el de ce.
Pe Mikey Mouse! Bineinteles. Dupa ce ca este simbolul viermanosismului american, mai transmite si tot felul de subliminale cu tenta obscena, menite sa ne faca copiii sa se gandeasca la sex cand or fi adolescenti.
Pe mancatorii de carne! Da, de trei ori da. Astia mananca bietele animale. si in plus le face rau. Nu se gandesc si ei ca omul a fost programat genetic sa manance niste pastile verzi cu provenienta nedeclarata, dar care sunt panaceul universal.
Pe parlamentari! Pai nu I-am ales noi? Si ce daca, io i-am facut, io ii omor.
Pe clasa politica! De ce? Ca sa se mai imbogateasca si altii? Sau sa umblam prin parlament in armuri si sa discutam probleme filosofice, filologice si filo de toate?
Pe vecina de la 4!  Da, asta merita arsa. Ca  prea urla ca animalele in fiecare noapte. Si ii mai scartaie si patul. Si nu e maritata.
Lista ramane deschisa. Te rog, draga cititorule sa mai adaugi personae, institutii, forme de relief, etc, care merita sa fie date jos. Nu de alta, dar trebuie sa avem o lista complete. Tot este razmerita.

Doliu national?

  E o tragedie. Si moartea unei singure persoane, saraca si uitata de lume este o tragedie. Parca e un scenariu de film horror. Asa e si un accident auto cu victime. Proportia si numarul victimelor, in cazul incendiului din clubul Colectiv sensibilizeaza. Si e normal ca oamenii sa fie alaturi de cei in  suferinta.
  Totusi, consider ca este nevoie sa analizam premisele acestei tragedii. Ghinion? Neglijenta? Nu cred. Ci doar starea lucrurilor din tara asta.
   Buretele ala de antifonare era foarte inflamabil. Si s-a ales aceasta variant fiind mai ieftina. Cate cluburi din Romania sunt in aceeasi situatie? Presupun ca mult peste jumatate. Doar ca evenimentul nu s-a intamplat. Se poate intampla oricand.
  Bine ca nu a fost vreun cutremur. Ca s-ar fi prabusit, pe langa cluburile ce fiinteaza in cladiri subrede, si locuinte subrede, si sosele subrede, si pasaje subrede. Si ghinionul ar fi fost mai mare.
  Poate, in loc sa ne maimutarim de-a doliul national, este nevoie sa incepem sa ne pese. Sa se faca presiuni pentru a se cerceta cum s-au obtinut autorizatii de functionare si constructie pentru localuri expuse incendiului, pentru restaurant ce otravesc oamenii, pentru bocuri ce  sunt pasibile de bulina rosie inca din faza de constructie. Doliul national trece si lumea isi va vedea de viata, dupa care va urma alt ghinion, alt doliu national. Si? Ce am rezolvat?
  Ne incapatanam sa stam cu bratele incrucisate si sa inchidem ochii la perpetuarea acestui cancer care a cuprins Romania. Si sa ne bucuram cand se revopseste, numind totul schimbare. Nu, prieteni, schimbarea e altceva, nu rotatia unor cadre ale diferitor departamente ale aceleiasi organizatii putrede.
  Vine 2016 si iar o sa se aleaga cu autobuzul pentru 3 mici, 2 tuici si o galeata de plastic. Si dezvoltatorii imobiliari, patronii de carciumi prabusibile si toti ceilalti care mai contribuie la marea organizatie nationala or sa ramana acolo. Ei nu ies la suprafata, doar sustin marionetele organizatiei. Oameni fara chipuri care nu deranjeaza pe nimeni. Dar de fapt baza organizatiei.
Cate trebuie sa se intample ca sa ne dorim cu adevarat schimbarea? Sau ne dorim doar doliu national?
In loc de concluzie nu pot decat sa spun ca sunt alaturi cu sufletul de cei in suferinta si sper ca numarul celor trecuti dincolo sa ramana cel de azi. Macar atat.

Intrebare

Ma intreb daca prin a ingropa un porc nu transmiti acelasi mesaj ca atunci cand executi un om pentru ceea ce crede.

Frica...

Frica. Frica iti intuneca mintea. Te mana pe culoarul ce ti-a fost stabilit. Pe culoarul unde vei fi haituit cu toata turma ta catre prapastia finala.
Ii vei calca in picioare pe cei mai slabi, fortand intrarea in trecatoarea ce-ti va aduce sfasitul. Tie si celor apropiati tie. Pe care te vei lupta sa-i duci catre prapastia pe care voi o vedeti speranta.
Ca sa alergi spre necunoscutul ce se va dovedi sfarsit este nevoie de frica de cunoscut. Doar de frica, nimic real. Si vanatorii stiu asta.
Si nu mai sunt vanatorii ce isi venereaza vanatul, sunt vanatorii dependent de mirosul de sange rezultat din placerea de a ucide, nu din nevoile primare. Placere cultivata de macelurile repetate la care au fost instigati de cei ce trag linii. Ce fac grafice. Ce impart, emit teorii, le verifica prin practica. Sunt puternici. Puterea lor este sa aduca sau sa risipeasca frica.
Si tu esti un biet soricel alb in coltul asta de laborator.

Realitate (schita)

Realitatea este, cel mai probabil ceea ce fabricam noi. Si fabricam realitatea in contact cu alte realitati la care suntem conectati. Rezultatul este o realitate universala. Care nu tine neaparat cont de realitatea noastra. Dar pe care o acceptam si la care tindem.
Cumva, poate sa apara un dezechilibru individual, rupandu-se legaturile cu realitatea universala.
In acest caz, individul traieste in propria lui realitate, probabil mai apropiata de el, fabricata din ideile, placerile si temerile sale.
Probabil, coborand in sine, individul este mai fericit. Cu atat mai fericit cu cat legaturile cu realitatea exterioara sunt mai putine. Nu neaparat legaturile fizice. Amintirile realitatii exterioare, mai ales spaimele. Dar si lucrurile placute ce l-ar putea face sa tanjeasca dupa aceasta realitate exterioara.
Dar cu cat se afunda mai mult in sine, cu atat mai greu este sa se intoarca la comun.
Privit din exterior, acest individ pare ratacit, un om fara o cale, cu un comportament cu atat mai reprobabil cu cat este mai departe de realitatea universala.
In unele cazuri, societatea, in special ultimele conexiuni cu realitatea acceptata, cauta aducerea individului la numitorul comun. Si uneori se reuseste acest lucru prin tratamente din ce in ce mai evoluate.
Intrebarea este: de ce sa aduci mioara pierduta la turma ei, negandu-i realtatea fericiri sale si fortand-o sa accepte o realitate fabricata, a carui acceptare o va face nefericita.
De ce sa aduci un om la realitate daca lumea lui este mai buna?

Intre Particula si Infinit

La inceput a fost un punct. Si restul era intuneric. Apoi a fost energia si lumina ei. In momentul in care punctul a inceput sa creasca. Si sa se transforme in puncte. Materie. Probabil si altele. Si creste, se prabuseste, creste, traieste, moare. Creste. Intr-o ordine ciudata.
Si intr-o secunda, sau un infinit, se va prabusi. Materia. In ea insasi. Odata cu timpul.
E o probabilitate. Calculata matematic. Dar matematica este corecta? Sau, doar matematica este corecta?
Si intre punct si infinit ce exista? Dar intre infinit si punctual prabusirii?
Intelegem un pic particula, incercam sa intelegem infinitul. Dar forma evolutiei intre particula si infinit nu o vom intelege.
Intelegem materia si comportarea ei, dar sun verigi lipsa. Oare vom reusi sa le intelegem vreodata?

Ceea ce imi este mie clar este ca intre particula si infinit nu poate exista predictie. Asa ca nu vom intelege niciodata ceea ce nu intelegem din trecut. Si nici nu vom putea sa estimam viitorul in afara jocului de zaruri.
Domnule Einstein, daca Dumnezeu nu joaca zaruri inseamna ca nu-l vom intelege niciodata.
Intotdeauna va fi ceva de care nu s-a tinut seama sau un rezultat manipulat.

Adica

Timpul a inceput dintr-un punct. Din acelasi punct cu materia. Si accidental tinde tot la un infinit mic, unde tinde si materia unei gravitatii infinite. Daca exista acest accident si nu e doar un calcul matematic exaltat.
Teoretic, prin perturbarea echilibrului, infinitul se poate prabusi spre zero, comprimand materia si timpul intr-un punct. Sau intr-o alta dimensiune ( asta e trasa de par, dar e o posibilitate).
Pornind din alfa, infinitul se extinde pana la limitele sale finite, cazand intr-un punct. Omega? Da, sfarsitul.
Daca sfarsitul ar insemna comprimarea timpului intr-un punct mic, ca si a materiei, ce ramane sa se extinda in infinit?
Din ce suntem oare constuiti?

Nimic

Am inteles. Nimic nu inseamna mare lucru. Dar nu inseamna nimic. Nimic este un concept aparut din cauza incapacitatii de a intelege absolutul. Infinitul. Asa cum nu putem defini logic infinitul si filosofam pe marginile lui, in acelasi mod nu putem sa intelegem nici aproape nimicul numit infinit mic. Si asa, din nevoia de nimic a aparut zero. Care nu exista, dar e comod intr-o lume materiala care trebuie numarata.
Dar, pentru intelegere lucrurilor trebuie sa stim ca nimic nu exista. Atunci cand il ucidem pe zero inseamna ca nu mai poate exista nimic. Si infinitul ala mic este un soi de speranta, definita ca o cantitate de care ne putem agata . Chiar daca e neglijabila.
Poate punctul ala de sprijin. Pe zero nu poti sa rastorni universal.

In general

Sunt omul de pe celalalt trotuar. Si ma indrept spre orizontul meu. Care pare finit. Intr-un sens definit numai de limitarile mele. Teoretic ne vom intalni cu totii intr-un punct, punctul infinitului, unde se intalnesc toate dreptele paralele. Si daca sensul nu este acelasi? Infinitul e acelasi indiferent de sens? Sau sunt doua infinituri, tinand de fiecare sens al drumurilor paralele? Si daca ar fi acelasi, inseamna ca sfarsitul este acelasi cu inceputul? Adica orice dreapta ce isi are originile la infinit se transforma in cerc? Si daca da, care este inceputul si care sfarsitul? Sau pot fi oriunde? Adica fiecare sfarsit este un inceput?

Postare noua

Oare intotdeauna trebuie sa exprimam ceva atunci cand vorbim, scriem sau existam? Sau pur si simplu putem sa vorbim, sa scriem si sa existam fara sa cautam vreo logica , fara vreun sens? Putem sa traim si sa ne exprimam dadaist, imbracand sentimentele si faptele in cat mai putine cuvinte? Oare nu asta surprinde mai bine esenta sentimentelor, faptelor? D-aia o fi fost inventata poezia? Sau poate pentru a da un si mai mare mister, pentru a lasa mai multe porti deschise, ca si cum exprimarea ar avea sensuri ce se potrivesc faptelor si gandurilor fiecarui individ.

Nu

Nu eu te-am ales, ci tu ai intrat in viata mea cu zambetul ala irezistibil. L-ai afisat prima oara cand te-am tinut in brate. Si usor, usor m-am obisnuit cu ideea de tine, desi eram inca inspaimantat. Dupa care au inceput sa ma inunde conceptiile insuflate. Ca esti victima perfecta. Si am aceptat jocul. Am pierdut. E clar. M-am crezut varful lantului trofic pana cand am devenit victima. Victima zambetului tau. Inca te iubesc. Un pic mai mult ca la inceput. Si ceva imi spune ca limita iubirii e departe. Si ca masura timpului acestei iubiri e vesnicia.

Am dreptul?

Am dreptul sa strig ca sunt ateu? Sa trag lumea de maneca doar ca sa ii spun parerea mea ? Sa zambesc cu subinteles si sa ii scuip pe cei ce nu cred ceea ce cred eu?
Cred ca nu, asa cum nici tabara cealalta nu are dreptul sa nu accepte ca maimuta ii este stramos chiar daca i se pare jignitor. Bine, mai jignitor e sa fi prost.
Cred ca este primul semn de diversitate, de umanitate, sa-l accepti pe cel de langa tine. Sa ii accepti credintele sau necredintele. Sa accepti ca nu e identic, nu e clona ta. Reversul e periculos.
Sincer, ii invidiez pe cei ce pot sa accepte fara cercetare, punand astfel caramida unei constructii monumentale, fantastice. Bine, nu toti idiotii pot construi palate pornind de la o caramida. Dar nici gropi. Prostul e prost chiar daca se inscrie intr-o dogma. Si tot prost e si daca e ateu.
Cred ca trebuie sa cercetezi si apoi sa te declari. Bine, daca te duce capul sa cercetezi. Pentru ca negarea continua nu e o forma de cercetare.
Si atunci, fericiti cei saraci cu duhul. Cei care accepta si cei care nu accepta. Si carora prostia le permite sa fie fericiti ( aia cu parabola ca sarac cu duhul e cel care are un singur duh, adica un singur  dumnezeu, e trasa de par. E facuta de vreun popa idiot care a furat destul incat sa fie luat in seama ca vreun intelept)
Nu, ateu esti atunci cand ai vrea sa crezi, cand te fascineaza dogma ( dogma nu inseamna un calugar poponar, nu inseamnaun popa semidoct, dar nici o organizatie care iti taie capul in numele unei credinte prost intelese), dar nu poti. Cand ai informatia si stii ca iti deschide o lume a minunilor, dar nu poti sa faci pasul pentru ca nu accepti ca acel 1+1 fac 2, lucru ce iti va deschide calea spre toate demonstratiile si minunea acestei matematici filosofice, atunci se cheama ca esti ateu. Ca suferi. Nu cand esti un bou care face lobby ca e destept pentru ca neaga o dogma.
Ateul, ca si credinciosul, este cel ce e discret si isi rumega fericirea sau nefericirea sa, acceptand parerea celui de langa el, neincercand sa-l umileasca pentru ca ii permite mediul. De fapt asta inseamna om.
Om inseamna si cel ce face toate cele cu jumatati de masura, dar e un om un pic mai prost. Cred eu.