06.12.2012

Uneori

Uneori ne jucam de-a lumea, nestiind ca lumea se joaca, de fapt, de-a noi.

07.10.2012

Creca

Mi-am ingropat prieteni si o sa-mi mai ingrop pana cand tot prieteni vor arunca o mana de tarana pe  mine. Am fost. Am fost si om si animal, si am iubit, si am urat, mi-au fost indiferente faptele, chiar, uneori. Am fost doar eu. Poate un mascarici, poate am fost iubit in taina asa cum am iubit si eu, poate am fost iubit putin, in gura mare, asa cum m-am ascuns si eu. Am incercat sa fiu doar eu, un om, un eu, un oarecare. Sa ma confund cu mine, si cu toti. Si poate ca am reusit macar o data sa fiu doar eu. Ca toti n-as reusi in veci, si poate ca n-as reusi sa fiu nici eu. Dar inca mai exist. Si sper. Sa fiu. Si tu, si eu, si toti....
Vezi, faptele nu exprima intotdeauna omul, asa cum omul nu exprima intotdeauna faptele. Pentu ca omu' e nesemnificativ asa cum faptele sunt uneori nesemnificative in fata posteritatii.
Conform oricarui popa, omul este fapta, asa cum fapta reprezinta omul. Dar..... Dar fapta poate fi momentul, tot asa cat momentul poate fi fapta. In sensul ca fapta , ca si momentul, poate determina actiunile persoanei pentru tot viitorul. Uneori afecteaza si trecutul. 
Adica...Adica fapta, poate chiar momentul....,poate fi Dumnezeul pe fundatia caruia ne construim viitorul.
Si atat. Nu stiu?

05.06.2012

Atingerea unui inger

Stateam cu fata ingropata in glod, respirand murdaria atunci cand am simtit lumina, fara a vedea. Atunci, abia atunci am deschis ochii si am simtit atingerea luminii. De fapt era atingerea aripii ingerului. Mai fina ca matasea, dar mai dureroasa ca lumina. Atingere ca o adiere de vant de primavara. Infioratoare in bucuria sa. Dupa care, ingerul, mustrandu-ma pentru materialul comparatiei mele s-a inaltat, lasand o urma de lumina, de durere, si iar lumina. S-a dus sa pregateasca drumul. Si eu am ramas cu fata ingropata in glod, respirand mizeria. Cred ca am vazut candva o lumina. Poate m-a atins vreodata un inger. Cine stie.

30.05.2012

Timp

Timpul. Acest  reper fara care spatiul ar fi un pic mai finit. Trece. Inca ireversibil pana in ziua cand isi va descoperi reversibilitatea.
Daca ar sta , eh, atunci ne-am aglomera intr-o secunda de sentimente si trairi. Ar fi ieri clipa de azi, cum ieri ar fi fost clipa deceniului trecut.
Si atunci, ar incapea in sufletul nostru nepasarea clipei trecute din clipa de acum impreuna cu apasarea clipei de acum din clipa trecuta?
Poate ca nu, sau poate nu am mai simti clipa ca un infinit. Ci doar ca un timp. Reversibil intr-un spatiu finit. Si ne-am dori sa fie ireversibil. Sa ne transforme in infinit.

29.04.2012

Ma gandeam

Stii, ne lamentam cum ca exista piedici in calea evolutiei noastre ca oameni, ca animale, ca functionari, ca dumnezeu, dar le leganam pe picioare de mici, le dam sa manance, le trimitem la scoala sa se cultive. Ca sa avem cum ne lamenta ca o baba despre moravurile generatiilor astora noi, care lovesc in noi si nu ne lasa nici o sansa. Alibiul celui ce nu face nimic ne duce in situatia asta. Pana la urma o sa ne omoare, pe noi si pe ele, prabusindu-se in evolutia piedicii, deci in evolutia ei insesi, o prabusire in interior. In interiorul nostru, creatorul problemei ce ne corodeaza, cumulat cu eroziunea exterioara si lipsa de consistenta a sufletului si trairilor interioare.
Si intr-o zi o sa se sfarseasca si poate isi va mai aduce aminte de noi o generatie, poate doua, si dupa aia GAME OVER.
 Asa ca de ce sa nu traim neumfland partea  materiala ci omorand umflatorii? Ca maine e ziua, poate. Sau poate nu. Dar cine sunt eu ca sa stiu cand?

27.02.2012

A

Cred ca nu sunt convertibil. Nici macar in cuvinte. Cuvinte straine, neconvertibile in superbul convenabil. Undeva la marginea eligibilitatii convertibile a gandului neeligibil. Undeva blocat intre ganduri, intre idei, intre cuvinte nerostite vreodata. Pentru ca nu le venise si nu le va veni randul. Neranduite, uitate inainte de a fi rostite. Poate doar ganduri netransformate in materialul pe care il asteptau sa se rosteasca. Doar neconvertibil, cu  pistrui pe nas.

Pesemne...

.....intunericul natural poate fi alungat electric. Cat timp exista electricitate. Intunericul universului meu sau al tau nu poate fi alungat electric. Poate fi alungat prin vointa, prin transparenta vointei, prin faptul ca existi in negarea sa. Existenta in apararea  intunericului este existenta negarii luminii, dar este existenta afirmarii intunericului universului acceptat. Este afirmarea educatiei existentiale a intunericului in care ne-am nascut.
Daca nu l-am afirma cu dragoste pana cand ajungem sa-l negam, atunci nu am mai stii ce este bucuria luminii. Lumina a negarii intunericului.
 De fapt lumina este revelatia infrangerii intunericului. Nu stiu cum se poate trai fugind de intuneric, fara a simti lumina stralucind in otelul luptei. Nu stiu. Probabil nu exist pentru asta.