Sfarsit de primavara

Sfarsit de primavara, uitand mirosul salcamilor, adulmecand teiul ce va sa vina. Asteptand sa explodeze crinii din gradini. Un soare fierbinte, alaturi de o adiere care sa-i domoleasca arsita. Frunzele ce fosnesc, pentru ca apoi sa cada in mutenie pana la urmatoarea mangaiere a vantului cald.
 Ne-am adunat aici ca sa nu-ti auzim rasul starnit de vantul ce se joaca in parul tau. Sa nu-ti admiram mirarea si bucuria pentru toate. Poate sa si plangem un pic.
 Te-am agatat prea devreme in cui. Si eu, si ei, si noi. Poate ca ai vrut sa ne aduci aminte ca suntem noi, nu doar ei, eu, tu.
 Sfarsit de primavara, sfarsit de zambet.
 Adio Viorica, Mirabela, Natasha, sau cum s-o mai fi chemat vreodata rasul tau molipsitor.

Un pic tarziu

Din 1991 sunt aproape 20 de ani. Puteau sa vina. Dar eram prea mici. Moscova era mare. Au venit acum. Deja a ramas doar legenda. O ultima suflare. Au venit la concureanta su Salam si mai stiu eu ce mezeluri. Pesemne dupa bani, deh.Trebuia sa vina in anii '90. Acum au venit doar niste mosuleti .Au fost.

Revolutie sau tarile calde?

Lumina opaitului e din ce in ce mai slaba. Nu a mai fost seu adaugat de mult. Mirosul insalubru al luminii impuse e din ce in ce mai slab. Intunericul de primavara aduce sanatate. Uneori. Am trecut iarna. Putem sa tinem ferestrele deschise ca sa ne incalzim. Pana in ziua in care ne vom incalzi din nou la lumina opaitului si la jarul vreunei crengi gasite pe drum. Pana cand vom visa sclavia ca binefacere, ca ostoire a poftelor. Pana cand vom fi fericiti cand vom auzi zornaitul lanturilor. Pana cand....Chiar, pana cand? Chiar a prins chestia asta pe pamanturile astea. Trebuie o revolutie? Sau tarile calde?

Adio

 Si timpul, cuminte a venit, in miezul primaverii, al sperantelor, al invierii. A venit timpul ca sa-mi duc inca un munte la locul lui, in prapastia ce astepta sa fie umpluta. Cuminte si trist s-a dus. Nu a protestat. Poate zambind. Cuminte si trist.
 Trecutul e in urma, si muntele a fost piatra pe care am pus piciorul ca sa pot sa ma inalt spre cer. O piatra mica, privita de departe, dar, in intimitate, un ditamai muntele de foc, plin de mistere si soapte tainice ce te indeamna inainte.
  Un munte ce a sarutat urma piciorului meu, chiar daca uneori era imprimata in aer. Un munte de viata. Si de speranta.
  S-a dus in vale. Zambind, daca un munte poate sa zambeasca. Cuminte si trist. Lasand in urma pietricelele pentru care trebuie sa lupt. Aprig, ca muntele de foc, in intimitate. Si o voi face. Voi fi minerul ce aduna aurul muntelui pravalit spre locul lui. Eu voi fi.